"articol special"

Imi pare rau ca esti dezamagit...nu am avut nici o iubire de vara...sau chestii de gen...doar ca vara trecuta la mare m-am simtit foarte bine...atat tot...de aceea am si pus acele 2 poze si melodia de la voltaj-vara trecuta....
Prima mea dragoste si singura va ramane MUNTELE, nimeni si nimic, in afara de mama, nu e mai important ca el...si daca esti curios, dragul meu andrei, pe munte a si "inceput" prima mea iubire cu o fiinta umana.
Sa fiu mai explicita, de munte sunt indragostita in jur de 7 ani, iar prima mea iubire care a inceput pe munte a fost exact acum 2 ani de zile, in luna mai.
Muntele e singurul caruia ii pot spune"Te Iubesc". Nici primei mele iubiri, cat am fost impreuna, nu i-am spus "te iubesc".....adica trebuie sa fie ceva, cineva foarte foarte special pentru mine ca sa auda de la mine aceste 2 cuvinte.
O melodie de MUNTE, ce o iubesc, sa stii ca, atunci cand o ascult nu ma gandesc la cineva, mereu ma gandesc la munte, la Ceahlau :)


roza vanturilor - Numai noi
Asculta mai multe audio Muzica »

vara trecuta...

Teritoriul lui Mogâldeaţă...

am auzit melodia asta acu 3 ani in Fagarasi, cantata la chitara in jurul unui foc de tabara...
ador melodia asta


Catalina - Gandacul
Asculta mai multe audio Muzica »

e atâta lumina
de unde vine
te-ntrebi
caci doar ea e cu tine
iar luna s-a pitit dupa un nor

e atâta caldura
de unde vine
te-ntrebi
caci esti doar în tricou
iar vântul bate nebun

ia-o de mâna
citeste-i în stele
minte-o ca e cea mai frumoasa
cheam-o mai aproape
lânga pieptul tau
sa simta si ea galopul inimii tale
saruta-i gândacul
de pe deget
scoate-i din par firul de iarba
ea îti va zâmbi si-si va aminti
în iarba

ce mireasma e-n aer
de unde vine
te-ntrebi
când usor îti acoperi chipul tau
cu parul ei de catifea

si când ea se ridica
auzi un cântec
si te înfiori
caci este cântecul ei

ia-o de mâna
citeste-i în stele
minte-o ca e cea mai frumoasa
cheam-o mai aproape
lânga pieptul tau
sa simta si ea galopul inimii tale
saruta-i dulceata
de pe buze
scoate-i din par firul de iarba
ea îti va zâmbi si-si va aminti
în iarba

O parte din copilaria mea...

Filmele copilariei mele

Veronica (1972) - m-a fascinat filmul asta, e din 2 parti, "Veronica" si "Veronica se Intoarce", il iubeam pe motanul Danila, adoram cantecul Veronicai-"Veronica, fata buna si cuminte...". Cantecul Zanei, cantecul Motanului Danica, Veronica si vulpea...etc.

"eu sunt motanul Danila, sunt cel mai aprig motan...de soricei nu mi-e mila" ;))


Un alt film ce mi-a placut enorm a fost "Dumbrava Minunata", Lizuca si Patrocle


Sa nu mai vorbim de "Amintirile din Copilarie", La Cirese, Pupaza din tei :))


Poate ca mai sunt filme frumoase de cand eram noi copii...si nu mi le amintesc acum, dar va spun sincer, chiar daca am 21 de ani, cu placere si entuziasm revad aceste filme.
Ma simt din nou acel copil cu fata de ingeras dar rautacioasa, acel copil ce avea o curiozitate enorma, acel copil ce-si petrecea verile la bunici la tara.Toata ziua desculta prin ograda, era o placere pentru mine...nu ma temeam ca voi raci sau ca ma voi intepa.
Bunicul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, avea o gradina foarte mare si foarte ingrijita...ma uitam uimita cum un barbat poate sa faca lucrurile asa de frumoase....in ce ordine erau puse rasadurile de varza, rosii, ardei, patrunjel, etc....si imi explica de ce trebuie ca fiecare sa aiba locul lor.
Bunicul m-a invatat cum sa iubesc natura, mereu imi spunea sa nu rup niciodata crengutele, crengile la un copac....si cum eram copil...si in spatele casei erau 2 ciresi, unul de mai, celalalt de iunie, toata ziulica eram in copaci....si bunicu:"sa nu rupi crengutele".
In fata casei erau capsunile, tot vara infloreau chiar si toamna...si...cum se inroseau, cum dispareau. Bunicul imi spunea:"este un gandac care mananca capsunile, daca-l prind...sa vezi ce-l mananc eu pe el", si eu cu un zambet pana la urechi:"sper sa-l prinzi, mama lui de gandac".

Din partea mamei am foarte multi verisori si verisoare, unii dintre ei, au familiile lor, dar cand eram cu totii copii...si ne adunam la bunici, auleo ce era pe acolo. Fain mai era cand se aduna toata familia, matusi, unchi, verisori, eram cam in jur de 27 de persoane cu tot cu bunici.

In viata nu am avut parte de chestii materiale foarte multe si foarte valoroase, dar va spun ca cel mai frumos dar care poate fi e familia. Eu ma simt foarte norocoasa cu familia numeroasa pe care o am, numai cuvinte de lauda.

Bunicii de pe mama, la care am tinut si tin foarte mult, nu ca sunt bunicii mei, dar daca i-ati fi cunoscut va-ti fi dat seama ca oameni ca ei se nasc 1 data la nu stiu cat timp. Bunicu nu avea facultate sau mai stiu eu ce, dar ii placea cartea, citea foarte mult, era un om priceput la toate, un om foarte destept. Bunica, nu stiu cum sa astern in cuvinte o caracterizare despre ea, dar pot spune ca e foarte speciala si inseamna foarte mult pentru noi, e nucleul care da o stare de bine si culoare familiei, ma ingrozeste gandul ca intr-o zi, va trebuii sa plece.
Verisori, sa zic ca suntem, cu tot cu mine, 12. Toti eram egali in fata bunicilor nostri...pe toti ne-au iubit si toti am avut de invatat ceva de la ei. Bineinteles ca fiecare avea porecla lui data de bunicu, mie imi spunea Hârţâc :D deoarece cand eram mica eram rea de gura, foarte. Bunicu fiind om citit a spus ca seman cu Hârţâc, si asa-mi mai spune si azi un unchi, foarte drag mie, si chiar mama, din cand in cand.

Ma mandresc cu copilaria mea, a fost o perioada foarte frumoasa de care'mi amintesc cu mare drag chiar si de nazbatiile ce le faceam.

Am un suflet de copil si nu ma feresc sa spun asta, nu-mi plac oamenii maturi care le stiu ei pe toate si uita de inocenta copilariei, de păţanii, de jocuri....uita ca din cand in cand, e chiar bine sa fii copil.

straniu

Cu toti visam, unele sunt cosmaruri altele "vise de rai"..cand te trezesti si spui:"a fost un vis?:("...si incerci sa adormi la loc ca visul sa continue...dar visul frumos dispare si tu te ridici din cersafurile de care te-ai saturat, care-ti da o stare de monotomie...si iti incepi ziua cu o dezamagire in suflet si iti repeti mereu"a fost doar un vis"....ziua ti-o petreci gandindu-te la acel vis, incerci sa-ti amintesti fiecare detaliu...
Dar ce te faci cand ai un cosmar...cand te trezesti speriat...si te bucuri ca nu e adevarat si totusi te urmaresti, te gandesti la el, si ai vrea sa plangi...poate scapi de acea teama...si nu poti, pentru ca stii ca fost doar un vis urat care s-a dus cu noaptea. Ziua se desfasoara ok...dar trece destul de repede....si vine "ora de culcare", te ia o frica:"daca visez iar....daca cosmarul continua".

Recent am avut un astfel de cosmar, care "ma urmareste", si de 2 zile visez aceasi tampenie.
Primul vis urat: era noaptea, eram intr-o biserica cu tata...in aceea biserica era un preot care era foarte bolnav si oamenii venise sa se roage pentru el, am iesit afara si un tip mi-a luat mana stanga si a inceput sa-mi ghiceasca in palma, mi-a spus unde stau si tot felu de chestii...si l-am intrebat daca stie sa citeasca in palma, mi-a spus ca da..si l-am intrebat diferite chestii....daca voi fi fericita..si voi avea familia ce mi-o doresc...si acei 3 copii. El mi-a spus ca nu, din cauza mamei, eu nu voi putea fi fericita, pentru ca ea a fost...si eu nu....nu am sa ma marit niciodata si nici copii nu voi avea...m-am speriat, ma uitam la tata foarte nedumerita si confuza...si el statea foarte ganditor si imi face un semn ca si cum "asta e". Ma uitam la cerul putin luminat, in jur intuneric, am inceput sa plang si cel ce mi-a ghicit m-a luat in brate...si plangeam si tipam:"nu vreau sa mor singura, nu vreau sa traiesc degeaba" si m-am trezit....eram atat de confuza...ma intrebam, m-am trezit si a fost doar un vis...sau a fost real si acu visez ca ma trezesc dintr-un vis.
Al doilea vis urat: a fost continuarea la primul vis, am rugat-o pe mama sa mergem la cineva sa-mi descifreze primul vis...era o doamna cam la 45,50 de ani, era seara, se intuneca...eram in casa ei, nu era luminata casa aia...avea un bec sau 2 si nici acelea nu luminau cum trebuie. Acea femeie framanta ceva, un aluat, pentru nu stiu ce. Incercam sa-i explic visul meu si sa-mi spuna ce inseamna, ea se uita la mine ca si cum nu stiu ce vrei de la mine....parca stia ceva dar nu dorea sa-mi spuna si nu mi-a dat nici un raspuns clar.

Toata noaptea m-am trezit, am adormit, iar m-am trezit.....aveam o stare de parca nici nu dormisem...de parca doar am stat intinsa si atat.

Ma sperie acel vis, cosmar....deoarece daca ma gandesc mai bine...poate fi si starea mea....de ceva timp nu-mi gasesc locul...simt ca toata lumea ma vede dar nu ma vede, ma aude dar nu ma intelege.

Imagineaza-ti un grup de oameni...stand in forma de cerc...un cerc foarte mare, iar tu stai in mijlocul acelui cerc, singur, privesti acei oameni care vorbesc unu cu altu, se vad doar forma trupurilor lor, nu ii poti indentifica deoarece e fata lor e in intuneric. Tot ce stii e ca acei oameni sunt oameni din viata ta de zi cu zi, prieteni, colegi. Toti stau si vorbesc...pe tine nu te vede nimeni, nu te aude nimeni, nu le pasa de durerea ta, de starea ta.
Asa ma simt eu, sunt acea persoana din mijlocul cercului, singura, doar eu cu mine...inconjurata de oameni...ce nu le pasa...de oameni care se bucura de durerea mea, de oameni care stiu supararea mea si nu fac nimic, doar stau si se uita....

Ne hrănim cu propriile noastre vise. Visăm mai mult ca oricând. Recunoaştem din ce în ce mai rar că visul poate deveni realitate. Eşti doar tu cu visul tău. De multe ori împotriva tuturor. E frumos să visezi. Să îţi împlineşti un vis. Să iubeşti o dorinţă, un om şi un vis. Să te trezeşti dimineaţa şi să zâmbeşti pentru că visele tale se împlinesc. Să râzi din suflet. Să aştepţi ca pe o binecuvântare restul zilelor tale. Acum începi să dai şi să primeşti la fel de mult. Pentru că în lumea viselor totul e aproape perfect. Deja visez prea mult… Câteodată trebuie să lupţi pentru ceea ce vrei. Alteori însă trebuie să înveţi să accepţi o înfrângere. E greu să pierzi o bătălie fără a fi ieşit măcar la luptă. E greu să pierzi fără ca altcineva să fi câştigat. Şi e greu să renunţi. De azi visul meu are propriile-i aripi. Îl las să zboare. Îmi deschid ochii, îl privesc şi ştiu că trebuie să-l las să zboare şi să-mi eliberez astfel inima. Poate într-o zi visul meu va întâlni un alt vis şi-şi vor continua zborul împreună. Sau poate cândva se va reîntoarce la mine.

Am sperat o viaţă întreagă. Îmi închipuiam mereu că te voi întâlni cumva… nu conta unde. Speram să existe în lumea asta mare un loc unde privirile noastre să se întâlnească şi să se topească una în alta… să se atragă ca un magnet, de parcă ne-am cunoaşte de o viaţă. Te-am ţinut adesea de mână, ca un strigăt de disperare şi singurătate. Paşii mă poartă spre locul unde mi-aş dori să fim un singur “eu”… să ne sărutăm tandru, nesfârşit de lung, ca o ultima suflare. Să fie dragoste pură ca pentru prima oară, să retrăim fiecare mângâiere, fiecare picătură de sudoare sărutată. Iubiţi şi obosiţi, fericiţi şi disperaţi, să adormim îmbrăţişaţi, o clipa cât o viaţă.

Deschid ochii, îmi dau seama că sunt doar vise frumoase. Mi-ar fi plăcut să exişti… mi-ar fi plăcut să fiu altfel. Închid uneori ochii… visez fluturi aducându-mi lumina, să pot privi soarele prin aripile lor. Simt frica îmbrăţişându-mi sufletul… încerc să presar petale pe rănile lui, prinzând amintirile în palme, suflând zâmbet.

Rătăcită în somn, am învăţat să îmi trăiesc visele. Soarele îmi zâmbeşte şi îi zâmbesc. Picuri de lumină cad încet din cerul negru, razele lui îmi mângâie sufletul secat de lacrimi. Simt cum fericirea îşi face loc în sufletul meu… uneori prin sărut, o caldă atingere şi-o singură privire.

Privesc prin file de trecut. Multe s-au rupt, multe s-au şters, dar viaţa merge înainte, cartea mea rescrie orice moment, indiferent de timp. Uneori simţim în suflet cum dorul ne apasă… ne gândim adeseori la clipe şi persoane ce ne-au acordat cândva minute, ore, zile, chiar şi ani din viaţa lor. Noi căutăm mereu un scut şi un moment pentru a privi mereu în cartea din trecut. Acum zâmbim şi ne gândim că totul a trecut… am rămas doar cu amintirile… pagini ce se vor rupe din această carte. Ea însă rămâne şi e mereu răsfoită de sufletul care nu uită… o carte ce o deschidem şi o ascundem în sufletul nostru, căci amintirile nu mor, rămân mereu în gânduri ce hrănesc nopţile din prezent şi viitor.

Aş vrea să îmi curăţ sufletul, să curăţ de praful greu al uitării amintiri cu iz de frunză uscată. Sufletul mi-e ca o scoică pe care calci din greşeală, se sfărâmă în mii de cioburi, nu se mai pot lipi şi chiar dacă aş face-o, nu ar mai fi ca la început, un întreg.

Încerc să mă regăsesc pe mine, să fiu ce am fost cândva… când mă simţeam fericită. S-ar schimba oare ceva? Pe mine, oamenii din jurul meu… ar muri minciuna sau prefăcătoria? Suntem bieţi actori… viaţa ne e principalul rol în teatrul pe care îl slujim cu toţii. În batista vieţii ne lăsam lacrimile şi visele neîmplinite, când rămân doar patimile şi durerea clipelor trăite. Când mi se pare că viaţa mea nu mai are nicio valoare, îmi amintesc că ea valorează enorm pentru alte persoane. Când mi se pare că nu mai am pentru ce trăi, îmi aduc aminte că unele fiinţe mai au nevoie de căldura sufletului meu. Deseori fericirea se naşte din amăgirea simţurilor şi a minţii.

Scrisoare catre Tata...

Nu ti-am scris niciodata si ma simt putin stangace. Astazi, 6 Mai, o zi importanta....deoarece ea incepea, acu ceva timp, cu o imbratisare si cu " La Multi Ani, Tata!". Tin minte ca in fiecare an de ziua ta, era o zi atat de frumoasa, insorita, vesela de parca ar fi fost Floriile sau Prima zi de Paste.
Din pacate, chiar daca ziua e insorita, calda....nu e o vesela zi. Eu si mama ne amintim de tine la timpul trecut si sincer iti spun, nu-mi place. Nu-mi place sa le vorbesc altora de tatal meu la timpul trecut, sa le spun:"azi ar fi fost ziua lui, azi ar fi implinit 48 de ani". Nu-mi place, in loc sa-ti spun "La Multi Ani", trebuie sa ma duc sa-ti aprind o lumanare acolo unde te odihnesti.

Pentru mine, si stiu ca au trecut ani de cand nu mai esti, dar pentru mine tu inca esti prezent, prezent in casa in care m-ai crescut tu si mama, prezent in fiecare zi in bucatarie, fumand o tigara si uitandu-te la Tv, prezent in camera in care dormi...si totusi, uneori, e atat de pustie si rece acea camera....se simte lista ta.

Uneori stau si imi imaginez ca vorbesc cu tine...si iti spun ce am pe suflet, si blestem ziua in care ne-ai parasit...si plang...si imi cer iertare pentru ceea ce am spus.

Am impresia cateodata ca aud cum vii spre camera mea...si deschizi usa...si imi spui:"Andrusca, am si eu o rugaminte la tine".

Imi aduc aminte cu placere si lacrimi in ochi de clipele petrecute numai cu tine, cand mama pleca la tara si ramaneam numai noi 2 acasa, era raiul pe pamant. Cand inca lucrai si m-ai luat la depozit...si imi aratai toate natiile de armament, imi placea cum imi explicai...la ce se foloseste...si cand...si de ce.
Aveam cred ca pana in 6 ani cand, tot cu tine eram, mi-am prins piciorul la roata din spate a bicicletei :)) avem sosetele rosii...si nu se observa rana si sangele ce curgea....oricum stiu ca mama a facut un taraboi mare atunci.

Hm....cand am ajuns la liceu...pff...ce vremuri, aveam un obiect ce-l uram, LOGICA. Si imi tot dadeai si tu probleme de logica...eram atat de nervoasa :)).

:)) Richy cand latra la piciorul tau, ca-l aveai in ghips...Tu si mama cand il faceati sa cante, Pavaroti ii spuneai ;)).

Am admirat mult ambitia ta, chiar daca nu mai erai ca ceilalti...de gatiti nu te-ai lasat... mh, ce buni mai erau acei frigarui ce-i gaseam acasa cand ajungeam de la scoala.

Ma simt mandra ca seman cu tine, avem aceasi privire rece si serioasa cateodata, vai si amar pentru cei ce ne supara. Ochii tai verzi, ce frumosi erau....desi incercai tu sa pari dur si serios...crede-ma ca nu-ti prea iesea...te dadeau de gol ochii...ochii in care vedeam ca eu si mama suntem tot ce ai tu mai bun pe lume.

Mi-e foarte dor de tine....si tot nu-mi vine sa cred ca tu, tatal meu, prietenul meu cel mai bun....nu mai e. A fost o perioada cand aveam impresia ca esti plecat undeva si o sa vii acasa in curand, aveam aceea senzatie de nerabdare...ca si cum...hai odata acasa.

M-ai invatat o groaza de lucruri, sa lipesc cu pistolu de lipit, sa schimb prize....si multe altele si iti multumesc pentru asta.

Cand a venit mama sa-mi spuna ca nu mai respiri, nu am crezut-o, am crezut ca rade de mine. Dupa ce te-au imbracat, m-am dus in camera in care erai...am pus capu pe pieptul tau sa aud inima cum bate, asa cum imi placea sa o aud mereu cand stateam amandoi si ne uitam la filme. Nu se mai auzeam nimic. Azi cand stau si ascult inima cuiva cum bate mereu ma gandesc la tine.
Tu si mama sunteti viata mea, cand te-ai dus, ne-ai luat o jumatate de viata de la amandoua. Tii minte cat de mult ma certam cu mama, acuma m-as lega si cu lanturi de ea....numai sa stiu ca va fi mereu langa mine.

Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, imi cer iertare de am gresit fata de tine. Iti multumesc pentru discutiile pe care le avem atunci cand dorm si cand te visez. Iti multumesc ca esti tatal meu.

Mi-aduc aminte acum de parca ar fi fost ca ieri
Si primii pasi in viata atunci cand plangi cand ceri
Cu chipul lui sever si tonul vocii bland.
Stiam sa trag la tinta si stiam sa patinez
Stiam sa mesteresc si stiam sa desenez
Mergeam pe bicicleta privind 'naintea mea
In spate era tata care tinea de sea.
"Nu te juca cu aia, vezi ca nu-i bine asa"
"Ai grija cand treci strada sa te uiti in stanga ta"
"Cand mergem la padure am sa-ti fac, daca inveti, un arc cu sageti"

Mama, atat de mult mi-e de dor de tata
De parca n-as sti cand mi-e dor, ca totu-i trecator

As vrea si acuma tata sa ascult vorba ta
As vrea si acuma tata sa mai spui cate ceva
As vrea si acuma tata cand gresesc sa ma certi si apoi sa ma ierti.