Ieri, 30 mai, ne-am decis sa facem o plimbare pana la Manastirea Neamt.
Eu, Ramona, Alina si Gabriel.
Vremea ne suradea, fericiti am pornit la drum in jur de ora 14:00. Am luat-o prin Roman, era mai aproape.
Nu mai tin minte exact pe la cat am ajuns la Manastirea Neamt. De cand ne-am dat jos din masina si pana am plecat, a plouat in continuu.
La Manastirea Neamt am fost si cu grupa de la facultate, in cea de-a doua excursie a noastra, am stat afara, nu am intrat pentru ca stiam ce este si ce voi vedea.
Acum, insa, am intrat, pentru asta venisem.
Am platit 10 lei toti 4, adica 2,5 lei de fiecare, nu 3 lei cum cerea la studenti.
De multe ori cand merg la Manastiri sunt foarte tacuta, ma rog...am eu unele chestii ce le fac.
Nu stiu ce s-a intamplat, gandul la rugaciune nu imi statea, eram foarte, sunt in continuare, "tulburata", zapacita...ametita, nu fizic, doar la nivel emotional, sa spun asa.
De ce?....stiu de ce, dar nu am sa scriu despre asta.....e ceva prea personal.
Am lasat la calugar acatistul scris de acasa, am aprins lumanari, am fost la muzeu, unde...recunosc, am facut poze :D ... desi SCRIA MARE: INTERZISA FOTOGRAFIEREA SI FILMAREA....eh :D eram doar noi 4 in muzeu.
Afara ploua infernal, am stat putin pana s-a linistit. Mi-am facut curaj si am iesit din muzeu, pana la urma.
Aveam toti o mare urgenta :)) nu de alta.
Fara umbrela, masina era parcata cam departe....inca ploua.
"Cuplul minune", Alina si Gabriel...s-au dus dupa umbrela la masina, cand putea doar unu dintre ei, fie...un subiect in plus de ras pentru mine si Ramona :D.
Un baiat a fost dragut si ne-a imprumutat umbrela lui MARE pentru a merge unde aveam de mers. Asa ca, picaturile de ploaie nu ne-au atins.
Ne-am udat, era si normal, erau balti, eu in balerini, Ramona in sandale :)) dar a fost funny sa sarim dintr-o parte in alta cu umbrela gigantica.
Bineinteles ca....trebuia sa facem si cateva poze, eu una ador pozele facute in ploaie....nu stiu de ce, dar imi plac enorm.
Am dus umbrela baiatului, i-am multumit frumos, ne-am luat ramas bun si de la calugarul ce lua bani la poarta Manastirii, mereu e pus pe sotii.
Ni se facuse foame, inca ploua, am gasit un foisor liber...spre mirarea noastra erau ocupate majoritatea, altii chiar faceau si gratar.
Partea aiurea a fost ca, era noroi in jurul acelui foisor, dar....nu am avut ce face, ne-am murdarit, ne-am curatat, iar ne-am murdarit :)).
Am stat in jur de 2 ore la acel foisor.
Dupa ce am mancat, ras, poze, cantat....am "corupt-o" pe Ramona sa mergem sa facem poze, in ploaie, pe sosea.
I-a suras idea, printre picaturi si noroi am pornit spre "sesiunea de poze cu peripetii". De ce spun peripetii....poi, vroiam poze pe sosea amandoua, doar ca...nu ne-am gandit ca un Land Rover va opri :))).
Ne-am uitat, stanga - dreapta, nu vedea nici o masina, am pregatit aparatul foto si Ramona a fugit spre mijocul soselei, si eu de altfel, pentru poza. Am auzit ca venea o masina, asa ca am traversat dar nu pe partea foisorului ci pe partea opusa. Am stat sa treaca masina pentru a continua distractia.
Din ce am observat eu, in jeep erau 2 baieti/ barbati, veneau cu viteza destul de mare, cand ne-au vazut au incetinit si la cativa metri de noi au oprit masina, noi ne-am speriat, bineinteles, am fugit spre foisor unde era si masina si "cuplu minune".
Posibil ca, cand au vazut ca nu eram singure, si-au continuat drumul.
Alina si Gabriel au inceput sa rada de noi doua, haha hihi, ca...uite asa agatam pe marginea drumului....
Noi nu agatam in acel moment, faceam poze....fara alte ganduri.
O intamplare hazlie a fost pentru ei, pentru mine si Ramona, nu prea....ne-am speriat si ne-am simtit putin aiurea, dar a trecut :D
Acum radeam si noi despre ceea ce ni s-a intamplat.
Ne-am continuat activitatea, cea de facut poze in ploaie, am evitat soseaua, am mers in padure :)).
Ne-am intors pe unde am venit, cel putin asta era intentia noastra, doar ca, dupa Motca, un dig s-a rupt si soseaua era inundata, nu se putea trece, am fost nevoiti sa ne intoarcem in Tg. Neamt si de acolo am luat-o spre Piatra Neamt.
Ploaia ne-a insotit pe tot drumul, a plouat destul de tare incat nu ne-a permis sa mergem cu o viteza mai mare de 70.
Nu am fost niciodata pe unde am venit acasa, Tg. Neamt - Piatra Neamt. Nu e ruta pe la Bicaz, e o alta ruta si destul de frumoasa, peisaje foarte faine. Daca vremea ne permitea, opream pentru cateva poze.
Obosite si tacute, mai ales eu si Ramona, ce uneori parea ca energia nu ni se va termina niciodata.....dar ieri ni s-a terminat, cred ca mai mult din lipsa de activitate :)).
Asa tacuta si cuminte m-am gandit la multe, la cineva anume si mi s-a facut dor, dor sa ma stranga iar in brate si sa adorm, dor sa ma invelesc doar cu prezenta lui si respiratia ce i-o simteam in zona gatului atunci cand ma tinea in brate....
Dar, acest sentiment varia de la un minut la altul, imi era dor, nu imi mai era dor...ma gandeam la el....pe urma imi spuneam ca nu e ok sa ma mai gandesc la el, imi spuneam ca trebuie "sa-l las sa plece", gandul si acel sentiment extrem de placut.
Andrei Constantin Rusu, cand va citi ceea ce am scris, sigur va da un comment si ma va intreba cine e cel la care m-am gandit si de care mi s-a facut dor. Draga Andrei, e gandul meu, numai al meu...si am de gand sa ramana asa. Curiozitatea nu-ti va fi satisfacuta. Tot ce iti pot spune este ca nu-l cunosti :).
In sfarsit am ajuns acasa pe la 21:30, o stare ciudata si neexplicata ma cuprinde, o stare ce inca persista, nu imi place deloc.
A fost o zi frumoasa, in ciuda vremii, o zi in care i-am spus Ramonei ca o iubesc :)) nu va ganditi la prostii....ca prietena o iubesc, nu ca iubita. Nu o iubesc tot timpul pentru ca face numai ceea ce nu trebuie :D dar...e prietena mea. Pe Alina nu o iubesc pentru ca are cine o iubi :D.
Postarea mea se numeste "La Plimbare cu Stropi de Ploaie", mi-am amintit de o alta postarea "Picatura de Ploaie" = > "Am făcut un pas înspre viaţă. Înca un pas… timid, privind curioasă spre ziua de mâine. Am zărit o rază de soare care încerca să-mi lumineze calea şi am zâmbit. Părea mai precaută decât mine pentru că ştia că, de dincolo de nori, lumea se vede cu totul altfel. M-am gândit atunci să o încurajez şi am dat deoparte tristeţea zilei de azi. Doar pentru un singur pas înspre mâine. Am surâs şi eu, şi raza de soare. Pentru o clipă, lumea mi-a apărut învăluită în iubire.
Când în faţa mea se deschid multe drumuri, mă aşez şi aştept. Respir cu profunzimea plină de încredere cu care am respirat în ziua în care m-am născut, şi aştept. Stau nemişcată, în linişte, şi îmi ascult inima. Apoi, când aceasta îmi vorbeşte, voi urma drumul ales de ea.
M-am născut într-un loc pe care nu l-am ales eu, însă am o şansă să trăiesc aşa cum am visat. Mă agăţ de fiecare clipă de fericire, dorind să o multiplic. Timpul mi-a fost prieten şi duşman în acelaşi timp, lăsându-mă pe mine să aleg în locul lui, dar mereu am ales ce a vrut el.
Visez cu ochii deschişi sau cu ei închişi, cred în visele mele, deşi mă hrănesc cu idealuri. Trăiesc din lucruri simple şi mărunte, dar ştiu că totul se acumulează. Aş vrea sa fiu o picătură de ploaie; să mor încet, încet, să mă evapor şi totuşi să trăiesc… în căderea mea, să-mi sfârşesc viaţa hrănind un fir de iarbă. Iubirea se află aproape şi totuşi nu ajung la ea.... poate voi dispărea în neant, sper totuşi în căderea mea să mă lovesc de obrazul unei fiinţe dragi, să-l mângâi şi să-l fac fericit.
E vremea iubirilor din ploi… când ne uităm adesea tăcerile în noi… ne desfătăm din şoaptele ce curg şuvoi… pe buze ce încă nu s-au cunoscut."
Ma pregatesc sa trezesc copilul din mine, ce in majoritatea timpului este treaz, doar pe jumatate.
Maine este 1 Iunie :D!
TREZIREA COPII!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu