"energia mea"

Singurul loc in care ma incarc cu energie, din toate punctele de vedere, este Ceahlaul.
27 Septembrie, o zi de toamna insorita, numai buna de o drumetie pe Ceahlaul.
Mi-am luat prietenii cei mai buni (persoane foarte dragi), Bubu, Gheorghita si Ciprian si am pornit spre "paradis".
In jur de 8 AM eram iesiti din Bacau. Am luat-o prin Stanile, deoarece drumul este mult mai lejer si mai scurt. Am ajuns in jur de ora 11 AM, ne-am luat pranzul pe la ora 13:30.
14 PM. entuziasmati si fermecati de peisaje, de liniste, aer curat, am pornit spre varful ce ne astepta cu bratele deschise, luminat de soare si invelit de verde si stanci.
M-am intalnit si cu nepoteii mei, Matei si Andrei.
A fost o mare distractie, mai ales pentru Bubu si Gheorghita, care paseau pentru prima data pe Ceahlau si bineinteles si pentru noi....am ras, am facut poze, am admirat.
Prima oprire a fost la cabana Dochia, era in jur de ora 15 PM.
Am pornit spre Vf. Toaca, 1900 m.
Soarele ne avertiza ca in curand va apune, nu ne-a pasat, am ajuns sus, toata bune si frumoase cand seara isi anunta venirea cu un vant foarte rece de mi-a inghetat mainele.
Am coborat dupa ce am mancat cate un sandwich sus, pe Toaca (nu am lasat gunoaie), poze multe, sa avem "dovezi". In drumul nostru ne-am oprit si la Schit.
Soarele se ascundea incet incet, a fost un apus minunat si frumos, cerul rosu ce reflecta in stanci.
Am pornit cu un pas repejor, urma padurea si nu doream sa avem vreo surpriza sa ne intalnim cu vrun animal salbatic, si desigur am facut toti 4 galagie destula.
Era atat de frumos, senin, stelele se vedeau atat de minunat, luna era in ultimul patrar.
Desi nu doream sa ne intalnim cu ceva in cale, totusi am avut toti 4 parte de o surpriza cum rar o au unii. In coborarea noastra, la 10 m de noi am vazut CAPRIOARA si IEDUL EI si o CAPRA NEGRA. A fost cea mai frumoasa imagine pe care am putut sa o vad eu pe Ceahlau de atatia ani de cand cand urc.
Din pacate, poze nu am avut timp sa facem deoarece au fujit pana am scos noi aparatul din husa si pana ne-am "dezmeticit".
Au fost cele mai minunate 10-15 secunde din viata mea pe Ceahlau.
Intr-un final am ajuns si la masina, usurati ca nimeni nu a patit nimic, toti teferi.
Inainte de a porni la drum, am privit stancile, o imagine atat de nedescris...nici in filme nu vezi asa ceva, poate doar in vise.
Stancile erau luminate de luna si deasupra lor stelele si o liniste divina.

Ceahlaul, desi am fost si pe Vf Omu si in Fagarasi....el are ceva care ma atrage, e "muntele meu de suflet" daca'l pot numi asa.

pentru mai multe poze
http://picasaweb.google.ro/andreea.i.toma/Ceahlau#