duminică, 6 septembrie 2009

povestea vietii

Fiecare are o poveste, tot ceea ce ni se intampla este o poveste, tot ceea ce visam este o poveste, noi insine suntem o poveste.
O poveste cu bucurii, cu dezamagiri, cu reusite, cu infrangeri.
Cand esti mic te gandesti, cand voi fi mare vreau sa devin asta si sa am asta si asta.
Cand cresti deja poveste se schimba, vrei altceva, tinzi mereu spre ceva mai bun.
Vrei sa ai note mari la facultate, vrei sa ai bursa, vrei sa ai un job, sa fii independent. Vrei pe cineva alaturi, cineva care sa aiba anumite calitati, sa nu te cicaleasca, sa aiba incredere, sa-ti fie fidel/a.
Vrei tot ce e mai bun pentru tine, pentru ca nimeni nu doreste ce e mai rau.
Dar niciodata nu le poti avea pe toate.
La facultate, cu fiecare an ce trece, devine din ce in ce mai greu, cu profesori smintiti.
Job nu iti gasesti, sau cel putin nu unul pe placul tau.
Ai un prieten/amic care la nevoie te lasa si iti demostreaza ca nu e chiar asa cum ai crezut ca este.
Si incepi sa te intrebi, ce am facut eu sa merit asta?

De ce nu le putem avea pe toate, doar nu cerem mult, nu?
Viata este o poveste, o poveste ce se schimba pe zi ce trece, ea poate fi scrisa in ziua cand ochii ni se vor inchide pentru intodeauna, dar ce rost, ca nu va fi nimeni sa ne scrie povestea, pentru ca nimeni nu stie cu adevarat ce a fost in mintea noastra, in sufletul nostru, visele si sperantele ce le-am avut si numai de noi stiute....

Povestea vietii noastre mereu va fi un mister pentru ceilalti.

Un comentariu:

constantinandreirusu spunea...

textul tau imi aduce aminte de scrisoarea a 3 , cu batranul care era trist ca cititorii lui nu-i vor intelege opera din moment ce el era mult peste capacitalie intelectuale ale altora ... si ca cel mult ii va interesa detalii insignifiante din viata lui . totusi ai grija la partea cu sa ai pe cineva care nu e cum vrei sa fie ... asta s-ar putea interpreta ( daca iti citeste blogul) . acu nu stiu daca ai citit articolul meu :) AM 24 ANI , CE STIU SIGUR? sa vezi acolo nihilism , plangeau ratustele (si nici nu m-am razgandit) dar ma gandeam cat de perversa e mintea noatra ( nu neaparat inconsecventa) . adica ..daca sunt undeva unde ma distrez, zambesc mult , ma simt bine ... si vine cineva si imi spune ...
- Pai cum a ramas cu postarea am 24 ani ce stiu sigur ... ? de ce te simti bine acum ? nu mai crezi in ce-ai scris acolo ? a fost doar un text scris intr-o zi mai neagra din viata ta ? a fost conjunctural .

adica hai sa te intreb asa : daca ai fi scris povestea vietii cand erai la manastirea brancoveni si seara te-as fi gasit ( aveam un cort la 2 km distanta) si te-as fi intrebat .. de ce razi bre ? stai deprimata ca asta-i firea ta ... pune mana si fii melancolica , ce faci tu acum e doar de complezenta .
sper c-ai inteles ce-am vrut sa zic