Nu sunt ceea ce par a fi, nu sunt nici ce aș fi vrut să fiu… dar fiindcă m-am născut fără să știu, sau prea curând sau poate prea târziu, m-am resemnat și n-am rămas decât… ceea ce sunt.
Sunt un fluture, așezat să se odihnească pe o frunză de tăcere. Sunt o stea luminând tainic sufletele oamenilor în nopțile senine. Sunt o lacrimă de cristal, vibrând de iubire la orice atingere. Sunt un moment de liniște, care se contopește cu infinitul. Sunt un cuvânt, care stă pe buzele tuturor, abia așteptând să fie rostit. Sunt o oglindă în care, de vei știi să privești, poți vedea totul. Sunt o picătură de ploaie, într-o furtună de iubire. Sunt un fulg de păpădie, care tremură la atingerea ta. Sunt o voce stinsă, care te învăluie cu șoaptele ei când dormi. Sunt o flacără care se ascunde în ochii tăi atunci când zâmbești. Sunt un sărut care se topește de căldura ta, sunt un strop de apă, care se scaldă în imensitatea ființei tale. Sunt… aici și acum… doar pentru tine.
Suntem ceea ce gândim, suntem ceea ce simţim… suntem ieri şi vrem un azi, suntem viaţă pentru ani, suntem tot ce căutăm… suntem vis şi vrem dorinţe, suntem valuri şi speranţe… suntem praf şi nu uităm, suntem drepţi, dar nu iertăm. Trecători prin această viaţă, purtăm pe umeri un alt viitor. Facem compromisuri, cântărim… alegem. Suntem suma deciziilor noastre şi ne purtăm sentimentele în priviri.
Cine sunt eu? Un minuscul fir de nisip pierdut în nemărginire, un suflet printre atâtea milioane de suflete. Ce am fost cândva, astăzi nu mai sunt, dar ce sunt azi îmi pare rău că nu am fost mereu. Nu sunt nici apă, nici foc, nici vânt, dar m-am resemnat… am primit de la viață tot ceea ce am visat și nu am rămas decăt ceea ce sunt… un suflet pe acest pământ. Eu sunt un zâmbet inundat de lacrimi, o îngânare de strigăte, de șoapte.
Exist în clipa strivită de paşii mei. Exist în lacrima uscată de nefericire. Exist în clipa uitată în mine. Exist în sufletul strivit şi fără speranţă. Exist în inima-mi ce-şi doreşte încă apusuri de soare. Exist ca să pot să strălucesc cu cerul în ochii mei. Exist ca să mai am încă clipe multe de fericire. Exist ca să iubesc încă, măcar odată. Exist ca să vreau încă să mai fiu eu.
M-am născut lacrimă… aducând liniște și bucurie părinților mei. M-am născut iarnă și am devenit brad… atingând înalturile cu verdele sufletului meu. Crescând, am devenit fluviu și curg în amonte… cine știe cât timp… visul meu este să dăruiesc iubire și aripi de suflet. M-am născut lacrimă… și voi muri floare de colț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu