Nu am cuvinte sa descriu acest oras, ce m-a marcat prin frumusetea si farmecul lui. Oamenii ce i-am cunoscut acolo sunt pur si simplu...nush...radiaza de atata buna dispozitie, Timisoara e un oras foarte plin de viata, n-am mai vazut asa ceva.
Sederea mea in Timisoara a fost una unica si o experienta de neuitat. Am stat cam in jur de 1 saptamana, au fost Zilele Tehnice Stundetesti. Am cunoscut multi studenti din Bucuresti, Iasi, Pitesti, Ploiesti, Cluj si de unde mai erau(destul de multi, din multe orase) si de ce nu, mi-am facut si noi prieteni cu aceasta ocazie.
Timisoara a fost si orasul de suflet a tatalui meu, toata tineretea lui e acolo. De obicei eu nu vorbesc despre tatal meu "strainilor" dar pentru prima oara, de cand el nu mai este printre noi, i-am simtit prezenta...pfff.. simteam ca e langa mine cand ma plimbam prin Timisoara, ca si cum numai cu el ma plimbam(nush cum sa formulez ca sa ma puteti intelege mai bine), paseam pe strazile Timisoarei cu gandul ca si el a pasit acu ceva timp si simteam cum ma priveste si imi zambeste(nu's nebuna, scriu ce am simtit)....in momentul in care am plecat din Timisoara....am simtit ca se rupe ceva din mine...ceva a ramas acolo, ceva ca ma indeamna mereu sa ma intorc, si ma voi reintoare cu siguranta.
Alte momente minunate petrecute in Timisoara au fost serile lungi si petrecerile organizate de ZTS. Oamenii ce i-am cunoscut acolo sunt absolut superbi, faini rau.
Am trait unele clipe ce nush... parca mi-au deschis ochii in sensul ca viata trebuie traita si fiecare moment pretuit si pastrat amintire pentru a-ti fi "leac" pentru clipele grele din viata.
Timisoara a devenit pentru mine, cum cred ca v-ati dat si seama, un oras de suflet, un oras ce nu am cuvinte sa descriu ceea ce am trait acolo, un oras care..."e cu zambetu pe buze mereu"...si care acel zambet...e molipsitor.
M-am despartit cu greu de acest oras, tin sa recunosc, cu lacrimi in ochi. Eram in gara si ma gandeam ce fain ar fi daca s-ar intampla o minune si atunci cand trenu v-a ajunge in Bacau sa se intample in asa fel sa fie statia din Timisoara si sa fie Duminica 11 Mai...si sa reinceapa toata distractia si momentele DIVINE, dar cum viata nu e un film sau desen animat...am ajuns in obosita gara din Bacau.
Timpul a fost cel mai mare dusman al meu, nu m-a lasat "sa gust din plin" acele momente, m-a amagit...putine dar intense cat au fost, acele momente mi-au umplut pur si simplu sufletu de bucurie si mi-au "intunecat" inima in acelasi timp...
Am ajung acasa cu o pofta de viata si cu o energie inexplicabila si cu...anumite ganduri, nush...cum am mai spus a trezit in mine sentimente si vise uitate, le-a readus la viata aceea energie si pofta de viata.
Cred ca e cel mai important sa te simti bine in pielea ta, sa te simti TU. Asa ma simt eu cand sunt pe munte, cand urc pe munte, ma simt EU...ceea ce in Bacau nu prea se intampla chestia asta ....de a ma simti Eu...curios, in Timisoara m-am simtit cum ma simt si atunci cand sunt pe munte.
De obicei, eu nu vorbesc sau mai bine spus nu "marturisesc" nimanui despre visurile mele, gandurile mele....starile mele....dar, de data e ceva special si am simtit"nevoia" sa spun lumii ce "efect" a avut asupra mea, sederea in Timisoara, cu ce stare m-am intors acasa, ce ganduri am, felul in care imi privesc acum viitorul si ce pret am reinceput sa visez...(sorry de sunt greseli)